marți, 2 iunie 2015

Cultura României

Cultura dacilor
Dacii foloseau alfabetul grec sau latin. Pe niște blocuri de piatră de la Sarmizegetusa s-au descoperit rudimente de scriere cu litere grecești. La curtea lui Decebal se folosea ca limbă diplomatică latina. Singurul text presupus dacic a fost descoperit la Sarmizegetusa
Primele documente în limba română
Un important punct de reper în istoria limbii române este un document din anul 1521Scrisoarea lui Neacșu Câmpulung, în literechirilice, către primarul sas din Brașov despre un atac iminent al turcilor, acesta fiind cel mai vechi document scris în românește. Prima carte tipărită, o carte de rugăciuni în limba slavonă, a apărut în Muntenia în 1508, iar prima carte în limba română, un catehism, a fost tipărită în 1544 la Sibiu.






Bucătăria tradițională
Bucătăria românească este denumirea pe care o poartă rezultatul sintetizării, în timp, a gusturilor și obiceiurilor gastronomice specifice poporului român. Ea este diversă, cuprinde nenumărate obiceiuri și tradiții culinare, mâncăruri specifice, împreună cu obiceiuri provenite prin intersectarea culturii gastronomice cu tradiții ale altor popoare, cu care poporul român a intrat în contact de-a lungul istoriei. Bucătăria românească cuprinde atât bucate de zi cu zi cât și preparate speciale de sărbătoare. Poporul român fiind creștin încă de la începuturile formării sale, Bucătăria românească cuprinde numeroase bucate de praznic rânduite în funcție de anotimpul și sărbătoarea pomenită. Bucatele românești sunt alcătuite atât din legume, cereale, uleiuri vegetale, lapte, produse lactate cât și din carne și subproduse din carne. Un loc aparte în Bucătăria românească îl au dulciurile, plăcintele, dulcețurile.

3 comentarii: